Trasaturile unui antreprenor de succes
Întrebat deseori „care sunt trasaturile unui antreprenor de succes?”, Mark Juliano, antreprenor de succes si fost profesor la Universitatea Carnegie Mellon, a realizat o lista cu 10 puncte importante extrase din experienta personala.
- Să aibă o personalitate de leader și să aibă capacitatea de a-i inspira pe cei din jur.
- Să ia decizii rapide, dar sa fie dispus să schimbe deciziile greșite.
- Să aibă atitudine pozitivă și realistă.
- Să aibă abilități pentru vânzări.
- Să fie un bun comunicator.
- Să aibă abilitatea de a trece peste obstacole.
- Să aibă o gândire deschisă și creativă.
- Să aibă puterea și voința de a reuși.
- Să aibă intuiție.
- Să fie omul bun la toate (sau să aibă capacitatea de a înțelege foarte multe aspecte legate de afaceri – de la vânzări, marketing, finanțe, operațiuni, inginerie, negociere, juridice, și altele).
Daca analizam cele 10 puncte ale listei profesorului Mark Juliano, ele nu sunt îndepărtate de viziunea reprezentanților școlii behavioriste, în care principalele caracteristici ce îi defineau pe antreprenori erau: inovatori, lideri, asumatori de riscuri, independenți, creatori, tenaci, energici, originali, optimiști, orientați spre rezultate, flexibili, materialiști.
Mai mult, un studiu realizat de Louis-Jacques Filion, director al Catedrei de afaceri HEC din Montreal, din punct de vedere al conținutului muncii și a caracteristicilor antreprenorului, a adus un set suplimentar de trasaturi ale antreprenorului:
- determinare și perseverență,
- dorința de a câștiga,
- căutarea feedback-ului,
- rezolvarea problemelor persistente,
- inițiativă și responsabilitate,
- orientare spre oportunități,
- toleranță pentru eșec
- încredere în sine și optimism
- realizarea de viziuni
- nivelul mare de energie
- creativitatea și spiritul de inovație
- independența
- lucrul în echipă
- abilități manageriale
„Antreprenoriatul este cea mai mare resursă naturală și cea mai mare bogăție a oricărei societăți, și totuși este cel mai puțin exploatată”, potrivit viziunii antreprenoriale a lui Louis-Jacques Filion.